Agenţia de Inspectare şi Restaurare a Monumentelor la data de 18.07.2024 împreună cu Agenţia Geodezie, Cartografie şi Cadastru a inspectat monumentul istoric şi tehnic de importanţă naţională „Punctul Rudi al Arcului geodezic Struve” înscris cu nr. 474A în Registrul Monumentelor Republicii Moldova ocrotite de stat aprobat prin Hotărârea Parlamentului nr. 1531-XII din 22.06.1993, care datează cu anul 1848 și este situat în satul Rudi, raionul Soroca.
După Wikipedia, Arcul Geodezic Struve este una din cele mai remarcabile realizări ştiinţifice şi tehnice în domeniul măsurătorilor terestre din timpul ei şi are o semnificaţie mondială. Acest arc traversează teritoriul a 10 ţări: Norvegia, Suedia, Finlanda, Rusia, Estonia, Letonia, Lituania, Bielorusia, Republica Moldova şi Ucraina. Cele 10 ţări implicate au contribuit la elaborarea actelor în scopul nominalizării Arcului pentru înregistrarea în Lista Patrimoniului Mondial UBESCO. În iulie 2005 Comitetul Patrimoniului Mondial UNESCO a înscris Arcul Geodezic Struve în Lista Patrimoniului Mondial. Acesta fiind la moment unicul monument din Republica Moldova înscris în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO, ceea ce îi confirmă valoarea universală excepţională.
Reprezentanţii Agenţiei de Inspectare şi Restaurare a Monumentelor, ai Agenţiei Geodezie, Cartografie şi Cadastru şi şi ai Primăriei satului Rudi au discutat despre întreţinerea acestui monument, amenajarea zonei adiacente şi alte subiecte legate de valorificarea monumentului.