Ziua Internațională a Monumentelor și Siturilor 2024

Anual, începând cu 1983, la 18 aprilie se celebrează Ziua Internațională a Monumentelor și Siturilor, cunoscută și ca Ziua Patrimoniului. Scopul evenimentului este de a promova  diversitatea patrimoniului cultural al umanității, vulnerabilitatea acestuia și eforturile necesare pentru protejarea și conservarea lui.

Ziua Internațională a Monumentelor și Siturilor a fost propusă pentru celebrare de către  Consiliul Internațional pentru Monumente și Situri  (ICOMOS) la 18 aprilie 1982 și aprobată de Adunarea Generală a UNESCO în 1983.

În acest an, subictul evenimentului ține de dezastre, conflicte și impactul lor asupra patrimoniului,  informează site-ul ICOMOS, https://www.icomos.org/fr/themes-dactualite/18-avril-journee-internationale-des-monuments-et-des-sites.  Tema evenimentului  este „Dezastrele și conflictele prin prisma Cartei de la Veneția”. Carta a fost adoptată în anul 1964, la Veneția, la al II-lea Congres internaţional al arhitecţilor şi tehnicienilor pentru monumentele istorice. Ea prevede principalele noțiuni și principii în privința restaurării și conservării monumentelor istorice.

Felicitări tuturor cu ocazia Zilei Internaționale a Monumentelor și a Siturilor! Să avem grijă de Patrimoniul nostru și să-l restaurăm conștient!

În imagine: Moara de abur de la Mereșeni, Hâncești, monument de categorie națională, fotografie de AIRM, 12.04.2024.


Autor:

Facebook