La 21 septembrie 2022, în cadrul Zilelor Europene ale Patrimoniului 2022, Agenția de Inspectare a Monumentelor (AIM) a prezentat o Seară de Film cu tematica stării actuale a patrimoniului imobil al Republicii Moldova și cum poate deveni durabil.
Seara de Film a fost deschisă cu un cuvânt de salut din partea dlui Dumitru Eremciuc, director general interimar.
Oaspeții au vizionat scurtmetrajele „Complexul de clădiri ale spitalului din Stolniceni, raionul Edineț”, „Conacul Stroiescu, satul Brânzeni, raionul Edineț”, „Conacul Rosetti Roznovan din orașul Lipcani, raionul Briceni” și „Conacul Ponsete din satul Grădinița, raionul Căușeni”.
Printre scurtmetrajele emoționante despre soarta conacelor din republică, atmosfera a fost distinsă cu întrebările puse de dna Cristina Ciobanu, specialist principal. Oaspeții cei mai versați, s-au ales cu premii din partea Agenției. Vizionarea s-a încheiat cu o discuție despre noțiunea de restaurare și un mesaj de mulțumire din partea gazdei, cu îndemnul de a ne implica cu toții în toate procesele inițiate și care urmează a fi, pentru a obține un Patrimoniu Durabil. Doar valorificând monumentele de arhitectură atribuindu-le funcții noi, ține de o viziune sănătoasă și desigur de fiecare dintre noi. Toți oaspeții au primit materiale didactice editate de către Agenție: volume de cărți despre patrimoniul imobil național, pliante cu informații generale despre activitățile AIM și mica listă cu cele 10 conace expuse în expoziție.
Oaspeții prezenți la eveniment – studenți, elevi, arhitecți, membri ai societății civile, au rămas alarmați de situația conacelor din republică și surprinși de diversitatea patrimoniului imobil.
Ținem să menționăm, că evenimentul a fost organizat cu participarea întregii echipe AIM: Dumitru Eremciuc, director general interimar; Serghei Chiriac, director adjunct; Valentina Musteață, contabil-șef; Cristina Ciobanu, Anastasia Coțofan, Nicolae Rotaru și Leonid Smolnițchi, specialiști principali.