Patrimoniul cultural reprezintă o parte esențială a culturii și identității naționale, o resursă primordială care ne ajută să înțelegem cine suntem cu adevărat. Acesta nu este întâlnit doar în arhitectură, literatură sau artă, ci și în meșteșugurile și deprinderile moștenite de la străbunii noștri, martori ai diferitelor culturi care au influențat Republica Moldova și istoria acesteia.
În fiecare an, în luna septembrie, milioane de cetățeni sunt invitați să viziteze monumentele istorice sau să ia parte la evenimentele prin care cunosc patrimoniul cultural din întreaga Europă cu ocazia Zilelor Europene ale Patrimoniului (ZEP), organizate la inițiativa comună a Consiliului Europei şi a Uniunii Europene.
Din anul 2002 şi în Republica Moldova, Zilele Europene ale Patrimoniului oferă participanților ocazia să descopere nu doar monumentele istorice, dar și patrimoniul cultural mai puțin cunoscut care, în mod obișnuit, nu este accesibil publicului larg. Evenimentele culturale organizate cu acest prilej, se adresează tuturor cetățenilor oferindu-le un mediu istoric atractiv ce favorizează comunicarea interpersonală.
Agenția de Inspectare și Restaurare a Monumentelor a planificat mai multe evenimente în cadrul Zilelor Europene ale Patrimoniului 2019, care se vor desfășura între 23 – 27 septembrie, dar și pe parcursul lunilor octombrie și noiembrie.
Agenda evenimentului Zilelor Europene ale Patrimoniului 2019:
23 septembrie 2019, 10:00 – Conferința de presă la IPN, „Zilele Europene ale Patrimoniului 2019”, anunțarea Agendei AIRM, participanți: Ștefăniță Ion, director general AIRM; Elena Prisăcaru, profesoară, Cherdivară Lidia, profesoară și Boris Volosatâi, director la Liceul Teoretic „Gheorghe Asachi” din orașul Chișinău; Giovanni Cavallaro, Serviciul Cultural al Ambasadei Franței din Republica Moldova.
25 septembrie 2019:
- 13:00 – vernisarea expoziției: „Chișinău: trecut, prezent și viitor”, la Muzeul orașului Chișinău, str. Alexei Mateevici 60;
- 15:00 – vernisarea expoziției fotografice „Chișinău: arhitectură, patrimoniu, cultură”, la Centrul Expozițional „Constantin Brâncuși”, blvd. Ștefan cel Mare și Sfânt 3.
26 – 27 septembrie 2019 –proiectul-pilot pentru 65 de elevi de la Liceul Teoretic „Gheorghe Asachi”: „Toți pentru patrimoniu: tinerii reînsuflețesc patrimoniul”, rezervația cultural-istorică „Orheiul Vechi”, satul Butuceni, raionul Orhei. Program desfășurat:
26 septembrie 2019:
12:00 plecarea spre Rezervația cultural-istorică „Orheiul Vechi”.
13:00 cazarea în cadrul agro-pensiunii „Eco -Resort – Butuceni” (cazarea elevilor în casele tradiționale).
13:30 – 13:45 Lecția 1 „Securitatea în Rezervația cultural-istorică Orheiul Vechi”.
13:45 – 14:30 vizita la Muzeul – Casa Ţărănească din satul Butuceni.
14:30 -14:45 pauză.
14:45 – 15:30 Lecția 2 „Ce este un monument? Noțiunea de patrimoniu cultural, istoric, natural.” (exemplul folosit – Nota istorica a Liceului Teoretic „Gheorghe Asachi”, prezentarea schițelor de proiect de restaurare).
15:30 – 15:45 pauză.
15:45 – 16:30 Lecția 3 „Orheiul Vechi: notă istorică” cu vizitarea mănăstirii rupestre, galeriilor şi peşterilor săpate în stâncile calcaroase, mănăstirii „Adormirea Maicii Domnului” și crucii din piatră.
16:30 – 16:45 pauză.
16:45 – 18:00 – vizita la Muzeul Arheologic din Butuceni.
27 septembrie 2019
8:30 – 9:15 micul dejun.
9:30-11:00 ateliere practice cu pregătirea bucatelor tradiționale.
11:00 – 12:00 prezentare țesutului covoarelor moldovenești.
12:30 – 14:30 prânzul.
14:00 – 15:00 Acțiunea de salubrizare cu genericul „Toți pentru patrimoniu: tinerii reînsuflețesc patrimoniul.”
15:30 – 17.00 – familiarizarea cu elemente din patrimoniul imaterial: tradiții, dans, folclor / la culesul strugurilor în Grădina de la Teatru.
17.30 plecarea spre Chișinău.